Șor, despre votul pentru guvernul Gavrilița: „Cerem respectarea altor formațiuni politice, inclusiv a Partidului Șor”

Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a anunțat că fracțiunea parlamentară va vota, cel mai probabil, în favoarea învestirii guvernului condus de Natalia Gavrilița. Într-o postare pe Facebook, deputatul care fugit din Moldova acum doi ani a menționat că, în schimbul celor șase voturi în susținerea noului executiv, solicită „ca noua guvernare să respecte opțiunea cetățenilor care au votat pentru ale formațiuni, inclusiv pentru Partidul „ȘOR””.

Ilan Șor a scris pe pagina sa de Facebook că decizia  va fi luată astăzi.

„În această seară, vom decide dacă vom susține Cabinetul de miniștri în frunte cu Natalia Gavrilița. Cel mai probabil, da, îl vom susține. Vom face acest lucru nu pentru ca să fim pe placul lui Gavrilița, Sandu sau a altcuiva. Vom face asta din profund respect pentru alegerea poporului, care, de această dată, a decis să încredințeze puterea unei singure forțe politice. Mi se pare o prostie să ignori acest fapt sau să pretinzi că nu s-a întâmplat asta. Prin urmare, cel mai probabil, vom vota, în avans, pentru un nou Guvern. În schimb, solicităm ca noua guvernare să respecte opțiunea cetățenilor care au votat pentru ale formațiuni, inclusiv pentru Partidul „ȘOR””, a menționat ex-primarul de Orhei.

Ilan Șor a mai scris că speră ca noul guvern „spre deosebire de Guvernul precedent, va fi ghidat de interesele oamenilor și nu de răzbunare politică”.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata