Transportatorii anunță suspendarea tuturor curselor internaționale și raionale

Transportatorii anunță suspendarea tuturor curselor internaționale și raionale în perioada 27-29 februarie, în semn de protest față de atitudinea guvernării, care nu reacționează pozitiv la solicitările acestora, anunță Asociația Patronală a Transportatorilor Auto.

Joia trecută, transportatorii au ieșit la un protest. Aceștia sunt nemulțumiți de mai multe modificări operate, la sfârșitul anului trecut, la regulamentele de activitate. Potrivit președintelui Asociației Patronale a Operatorilor de Transport Auto, Oleg Alexa, transportatorii sunt nemulțumiți de reducerea intervalului, până la 15 minute, pentru cursele la nivel național. Codul Transporturilor rutiere mai prevede obligativitatea de a elibera bilete de călătorie în format electronic prin intermediul terminalelor speciale sau de către operatori prin intermediul echipamentelor de casă și control. Conform documentului, administrația locală va putea stabili graficul de circulație. În acest context, transportatorii solicită retragerea tuturor modificărilor operate.

Amintim, în luna noiembrie 2023, transportatorii au mai protestat în PMAN față de modificările Codului Transportului Rutier, care, în opinia lor, i-ar putea lăsa pe mulți proprietari de curse fără licențe și au anulat prelungirea autorizațiilor rutiere fără concurs. De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, au precizat că modificările legislative au avut scopul de a asigura cetățenii cu transport modern, de a reduce birocrația, de elimina limitările de oră pentru curse și de a liberaliza piața serviciilor de autogară.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata