Ministerul ucrainean al Apărării a semnat un acord cu compania turcă Baykar Makina pentru a construi un centru pentru repararea şi mentenanţa dronelor în Ucraina, transmite Agerpres.
Ucraina încearcă să stimuleze producţia interne de drone pentru a construi o „Armată de drone” în lupta sa împotriva forţelor ruse care au invadat ţara în februarie 2022.
Secretarul de stat în Ministerul ucrainean al Apărării, Kostiantin Vaşcenko, a fost citat de site-ul ministerului afirmând partenerilor turci: „Crearea unui centru de service va fi o contribuţie semnificativă la consolidarea capacităţilor de apărare ale Ucrainei şi va ajuta la apropierea victoriei noastre”.
Producătorii ucraineni au mărit considerabil nivelul producţiei de drone pe plan intern. Peste 10.000 de operatori de drone au fost instruiţi, iar alţi 10.000 sunt în curs de formare, a declarat săptămâna trecută Mihailo Fedorov, un viceprim-ministru responsabil cu „Armata de drone”.
Atât forţele ucrainene, cât şi cele ruseşti au folosit o gamă largă de aparate aeriene fără pilot (UAV), cunoscute în mod obişnuit sub numele de drone, pentru scopuri de recunoaştere şi atac în acest război.
Media ucrainene au relatat anterior luna aceasta, citându-l pe ministrul ucrainean al industriilor strategice Oleksandr Kamîşin, că Baykar a început construcţia unei uzine de fabricare a dronelor Bayraktar în Ucraina