Un nou tip de business cu substanțe psihotrope

Cinci bărbați au ajuns pe mâna oamenilor legii, fiind suspectați de circulația ilegală a drogurilor pe teritoriul municipiului Bălți.

Mai exact, aceștia sunt învinuiți pentru că desfășurau o activitate infracțională și anume, cumpărau stupefiante din farmacii în baza rețetelor false, iar apoi le vindeau prin intermediul rețelelor de socializare.

Astfel, în cadrul acțiunilor de urmărire penală, polițiștii au efectuat cinci percheziții, ridicând 143 de rețete cu semne de falsificare, aparate artizanale pentru consumarea drogurilor și pastile psihotrope.

Dacă rețetele erau realizate pe piața neagră, suma profitului avea să constituie aproximativ 60.000 de lei.

În continuare sunt întreprinse acțiuni în vederea stabilirii provenienței rețetelor cu semne de falsificare. Ce ține de cei cinci suspecți, acești riscă șă stea următorii șapte ani în spatele gratiilor.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata