Ursula von der Leyen trece ușor pente moțiunile de cenzură

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a supraviețuit cu ușurință joi celor două încercări de a fi demisă, după ce Parlamentul European a respins moțiunile de cenzură depuse de grupurile de extremă dreapta și de stânga.

Parlamentarii europeni au respins cele două moțiuni, 378 dintre cei 720 de membri ai Parlamentului exprimându-și sprijinul pentru von der Leyen și echipa sa de comisari la primul vot, iar 383 la cel de-al doilea.

Rezultatele au fost ușor mai bune pentru șefa executivului european decât în iulie, când 360 de parlamentari au votat împotriva unei moțiuni depuse în principal de legislatori de extremă dreapta, deși numărul este mai mic decât cele 401 voturi obținute de von der Leyen în iulie 2024, când a fost realeasă președintă a Comisiei.

Deși moțiunile de cenzură aveau șanse minime să atingă majoritatea de două treimi necesară pentru a o înlătura, unii parlamentari au declarat că acestea ar putea scoate la iveală o nemulțumire mai generală legată de conducerea sa și să destabilizeze Parlamentul European, al cărui sprijin este esențial pentru adoptarea legislației.

Urmărește și