VIDEO//60 de ani de ani de la zborul istoric în Cosmos al lui Iurii Gagarin

Astăzi se împlinesc 60 de ani de când cosmonautul rus Iuri Gagarin a realizat primul zbor în spaţiul extraatmosferic, de aproximativ 108 minute, la bordul navei Vostok-1, cu acest prilej având loc o transmisiune televizată în direct.

Pentru a se asigura că expediţia va decurge fără incidente, înainte de zborul primului om în Cosmos, au fost efectuate cinci zboruri spaţiale la care au participat câini, în cursul cărora a fost verificat sistemul de asigurare a rachetei, cel medical şi de salvare.

La 12 aprilie, 1961, Gagarin decola de pe Cosmodromul Baikonur din Kazahstan, la bordul navei Vostok 1, având ca scop părăsirea atmosferei şi executarea unui înconjur al Pământului pe orbită. A doua zi după zbor, la 13 aprilie, Gagarin avea deja redactat raportul despre prima sa expediţie spaţială. Ulterior, 12 cosmonauţi din cei 20 selectaţi pentru prima echipă au participat la misiuni pe orbită.

Iuri Gagarin a murit la 34 de ani, în timpul unui zbor de antrenament.

În același timp, la 60 de ani distanță, Emiratele Arabe Unite au anunțat că vor avea prima femeie astronaut în spațiu, după ce o tânără de 28 de ani a fost printre cei doi candidați selectați de Agenția Spațială. Cei doi astronauți aleși să se alăture programului spațial vor fi antrenați împreună cu astronauți ai NASA pentru viitoare proiecte de explorare spațială.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata