VIDEO/ Alți 27 de lucrători medicali din Moldova pleacă în România pentru a ajuta în lupta cu COVID-19

Douăzeci de medici și asistente medicale, precum și șapte paramedici pleacă astăzi, 1 noiembrie, la spitalul modular din Lețcani, județul Iași, pentru a oferi ajutor lucrătorilor medicali români. Aceștia îi vor înlocui pe cei 22 de medici și 10 paramedici din Republica Moldova care s-au alăturat colegilor din România pe 18 octombrie și care și-au încheiat deja misiunea, transmite IPN.

Ministra sănătății, Ala Nemerenco, a remarcat că acțiunea este parte a misiunii umanitare de ajutor a colegilor din România, în situația pandemică destul de critică în care se află acum. „Vă urez drum bun, să aveți parte doar de succes, să salvați viețile a cât mai mulți oameni. Acesta este un lucru foarte important și este foarte important ca noi astăzi să fim alături de România, țara care ne-a oferit cel mai puternic umăr și care a fost alături de noi chiar de la începutul pandemiei, prin toate ajutoarele care le-a trimis către Republica Moldova”. Ministra a adăugat că echipa de lucrători medicali care pleacă a fost completată pe bază de voluntariat.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, și-a exprimat recunoștința pentru gestul de solidaritate de care să dovadă personalul medical. Potrivit diplomatului, România trece acum printr-o perioadă dificilă, cu un număr crescut de cazuri de îmbolnăvire și un număr tot mai mare de morți, iar ajutorul pe care-l oferă Moldova este substanțial. El susține că medicii din prima misiune au luptat cot la cot cu colegii din Lețcani, au salvat vieți omenești. „Vă asigurăm că gestul dumneavoastră nu va fi uitat”, a adpugat Daniel Ioniță.

Ana Revenco, ministra afacerilor interne, a spus că România are nevoie de ajutor, iar astăzi Moldova poate să pună umărul, fapt pentru care este profund onorată. România a fost alături de Republica Moldova  chiar din primele zile ale pandemiei, în criză, a pus la dispoziție materiale și echipamente de protecție, echipe de medici, paramedici din România, care au fost și și-au ajutat colegii din Republica Moldova în lupta cu pandemia. Pandemia este și o lecție bună de solidaritate. „Dragi medici și paramedici, mergeți într-o misiune nobilă, cu risc, inclusiv pentru viață și sănătate. Noi vă dorim curaj și vă așteptăm acasă”, a spus ministra de interne.

Cea de-a doua echipă de medici și paramedici se vor afla în România până pe 14 noiembrie.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata