VIDEO/ „La revedere”, Angela Merkel

Dincolo de unele neînțelegeri și concluzii nu tocmai pe gustul tuturor, summitul G20 de la Roma a adus și un moment emoționant. Liderii lumii și-au luat la revedere de la Angela Merkel. Cancelarul german, care se retrage, a participat la ultimul ei summit G20, iar omologii săi i-au adus flori și au apaludat-o.

A fost ultimul summit G20 din cariera Angelei Merkel, care, după 16 ani, spune adio politicii la nivel înalt. Florile și ovațiile au alcătuit tabloul ieșirii din scenă a celei considerate liderul de facto al Uniunii Europene.

În țara sa de baștină, mintirile cu ea și despre ea nu sunt roz pentru toată lumea.

„Angela Merkel a fost populară în întreaga lume, a acționat ca un mediator între țări, a luat întotdeauna decizii corecte și echilibrate, dar cumva nu am observat-o cu adevărat pe arena politică internă”.

 

„Aștept o nouă coaliție. 16 ani de Merkel sunt la fel de răi ca patru ani de Trump, avem nevoie de un nou început pentru a crea perspective pentru tineri și nu doar decizii în favoarea generațiilor mai în vârstă”.

 

„Mă aștept ca viitorul guvern federal să fie conștient de problemele și provocările de mâine, mă aștept să dezvolte o strategie pe termen lung și să propună soluții pentru viitorul Germaniei”.

Angela Merkel în calitate de cancelar: „mutti”, „mami”, așa cum o numesc nemții, pleacă după 16 ani de guvernare.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata