Micii întreprinzători au ieșit astăzi la protest în centrul Chișinăului, nemulțumiți de restricțiile impuse de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Proprietarii de întreprinderi mici și mijlocii, nemulțumiți de restricțiile impuse de Comisia Naționale de Sănătate Publică, au protestat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale la protest. Este vorba în special de micii întreprinzători care activează în incinta centrelor comerciale.
Aceștia solicită să li se permită să lucreze în regim obișnuit, fără a le fi sistată actvitatea în zilele de weekend. Organizatorii spun că la protest au ieșit câteva zeci de oameni, în condițiile în care în Republica Moldova numărul zilnic de cazuri noi de infectare este în continuă creștere, iar autoritățile nu exclud că ar putea fi instituit lockdown.
Manifestanții au mers în fața sediului Președinției. Comercianții spun că sunt în prag de faliment.
„Noi considerăm că este o discriminare totală. Nouă nu ni s-a permis să activăm sâmbăta și duminica, dar la alții li s-a permis, ceea ce ne afectează activitatea întreprinderilor. Noi suntem în prag de faliment. Suntem nevoiți să scădem salariile la oameni. Este o discriminare totală, o barieră anticoncurențială”.
Amintim, Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis să sisteze din nou activitatea centrelor comerciale, însă nu pe tot parcursul săptămânii, ci doar în weekend. Restricția a intrat în vigoare începând cu 17 februarie. Tot de atunci a fost restricționată activitatea piețelor comerciale. Acestea sunt deschise doar în zilele de marți, joi și sâmbătă, cu excepția piețelor agricole.