VIDEO/ Crimă după consumul de alcool. Doi bărbați din Strășeni, reținuți de oamenii legii

Oamenii legii din Strășeni au fost sesizați, în seara zilei de ieri, despre comiterea unui omor în localitatea Recea. Grupa operativă a stabilit că doi bărbați cu vârstele de 30 și 32 de ani au mers în ospeție la un cunoscut de 37 de ani.

Potrivit Poliției, după ce împreună au consumat băuturi alcoolice, între aceștia s-a iscat un conflict, în timpul căruia cei doi i-au aplicat mai multe lovituri gazdei cu mâinile și picioarele, după care au luat un cuțit aplicându-i o lovitură în regiunea capului, în consecință victima decedând pe loc.

Ambii suspecți se aflau în stare de ebrietate cu grad avansat, având antecedente penale.

Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru omor intenționat, cei doi fiind reținuți pe un termen de 72 de ore.

Suspectul de 30 de ani a fost reținut după ce a fugit de la locul infracțiunii și se ascundea în podul casei sale, opunând rezistență și manifestând un comportament agresiv.

Pentru fapta comisă, persoana care se face vinovată de comiterea faptei riscă închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata