VIDEO/ Grădinaru, despre plecarea lui Popescu: „E obositor și scump să călătorești săptămânal la Paris”

Ministru la Chișinău, dar familia ținută la Paris, Franța. E vorba de Nicu Popescu, care, spune deputatul PAS Vasile Grădinaru, „a obosit să călătorească săptămânal spre Paris, unde locuiește familia sa”.

„Este și scump”, a precizat deputatul PAS, care a explicat astfel demisia lui Nicu Popescu din funcția de ministru de Externe. Declarațiile au fost făcute în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

 

Nicu Popescu și-a anunțat demsia din funcția de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene săptămâna trecută. Într-o conferință de presă, Popescu a spus că a făcut anunțul cu „un amalgam de sentimente”, subliniind că alături de președinta Maia Sandu, în guvernele conduse de Dorin Recean și Natalia Gavriliță, cu sprijinul majorității parlamentare, a reușit să realizeze o serie de obiective fundamentale.

(Nicu Popescu)

„Astăzi, cu un amalgam de sentimente, dar cu convingerea fermă că, alături de președinta Maia Sandu și echipa de guvernare, am reușit să realizăm în acești doi ani și jumătate o serie de obiective fundamentale pentru țara noastră. Doresc să vă anunț că am luat decizia să depun mandatul de viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Externe”.

Nicu Popescu a fost numit ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene pe 6 august, 2021, la învestirea de către Parlament a Guvernului condus de Natalia Gavrilița în urma alegerilor parlamentare anticipate din iulie, 2021.

Amintim că Nicu Popescu a deținut funcția de ministru de externe și în 2019 în Guvernul condus de Maia Sandu.

Recent, Nicu Popescu a fost decorat de către președinta Maia Sandu cu Ordinul Republicii, în semn de înaltă apreciere a profesionalismului.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata