VIDEO// Ilan Șor: „Discut des cu Vladimir Gheorghevici (Plahotnicuc). Discutăm inclusiv despre politică”

Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, insistă că formațiunea sa nu a fost și nu este într-o coaliție Partidul Socialiștilor Moldova (PSRM), deși cele două partide au votat mai multe legi controversate în ultimele luni.

Șor spune că formațiunea sa va participa la aceste alegeri, alegeri care însă, afirmă el, nu sunt tocmai oportune, pentru că nu „fac decât jocul de interese al unui partid”.

(Ilan Șor, președintele Partidului Șor)

„Da, noi considerăm că alegerile în acest moment nu sunt oportune. E ambiția unui partid și cheltuială de bani. Cineva urmărește să-și lichideze concurenții de pe flancul de dreapta. Din acest motiv am susținut inițiativa sociliștilor de a înainta un candidat la funcția de premier”.

Ilan Șor nu a negat nici faptul că și-acum discută cu fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.

(Ilan Șor, președintele Partidului Șor)

„Nu știu. Eu am spus de mai multe ori că discut cu Vladimir Gheorghevici. Vorbim și despre politică. Dar dacă participă sau nu în viața politică, ar fi bine să-l întrebați pe el”.

Ilan Șor și Vladimir Plahotniuc au fugit din țară în vara lui 2019, mai exact la mijlocul lui iunie, când Partidul Democrat a cedat guvernarea. Ambii au fost aleși deputați și ambii sunt acum în căutare internațională.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata