VIDEO//Manchester City e de neoprit, după victoria în fața lui Arsenal

Manchester City este de neoprit în Premier League. Echipa antrenată de Pep Guardioala a reușit să câștige și derby-ul cu Arsenal, scor 1-0.

Pe „Emirates”, eroul „Cetățenilor” a fost Sterling, care a marcat golul decisiv după numai două minute de joc, cu o lovitură de cap. Astfel, în urma acestei victorii, liderul din Premier League și-a refăcut avansul de zece puncte față de ocupanta poziției a doua, Manchester United.

Mai mult, City, care nu a mai pierdut din luna noiembrie a anului trecut, a ajuns la 18 victorii consecutive în toate competițiile, nouă dintre ele fiind în prima ligă engleză.

Și tot ieri, o victorie și-a trecut în cont și a doua clasată, Manchester United, care a învins-o pe Newcastle cu 3-1, într-un meci a cărui primă repriză s-a încheiat la egalitate, 1-1, după golurile lui Rashford, respectiv Saint-Maximian.

United a lovit decisiv după relaure, prin James și Fernandes, din penalty.

S-a terminat 3-1 pentru Manchester, care acumulează 49 de puncte și rămâne a doua în Premier League, la egalitate cu Leicester.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata