VIDEO/ Orașul italian care vinde case la un preț de 1 Euro

Un alt oraș din Italia, Pratola Peligna, scoate la vânzare case la prețul simbolic de doar 1 Euro, în încercarea de a reface gloria centrului istoric, depopulat masiv în ultimele decenii. Localitatea este la circa 100 de kilometri est de capitala Roma și în apropiere de unele dintre cele mai bune resorturi de ski din Peninsulă.

Autoritățile din Pratola Peligna vor să vândă nu mai puțin de 250 de locuințe în acest regim, din cele 600 aflate în stare de degradare. Aflat în regiunea Abruzzo, din Munții Apenini, orașul este aproape de stațiuni apreciate în sezonul de iarnă, iar oficialii speră ca proiectul să readucă la viață așezarea istorică atestată de peste un mileniu.

Desigur, ca în cazul tuturor celorlalte case date la vânzare cu doar 1 Euro, viitorii proprietari vor fi nevoiți să renoveze masiv, alternativa fiind amenda.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata