VIDEO//Platforma DA s-a lansat în campania electorală. Năstase: „Sunt sigur că vom avea o viață politică lungă”

Partidul Platforma Demnitate și Adevăr s-a lansat, astăzi, în campania electorală pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent. Evenimentul a avut loc la sediul formațiunii.

Astfel, după prezentarea candidaților la funcția de deputat în viitorul Parlament, președintele PPDA, Andrei Năstase a spus că formațiunea pe care o conduce a fost și rămâne doar în slujba oamenilor.

(Andrei Năstase, președintele PPDA)

Venim în fața oamenilor cu capul sus, cu obrazul curat și conștiința împăcată că ne-am făcut cinstit datoria, că nu ne-am abătut de la angajamentele făcute față de oameni. Sunt absolut convins că PPDA va avea o viață politică lungă și va juca un rol determinant în reconfigurarea și exercitarea puterii de stat după apropiatul scurtin.”

Vă cer vouă, colegii din Platforma DA, să muncim în această campanie pentru a da țării o nouă șansă. Prin deputații săi, partidul nostru va face dreptate, fapta bună ne adună fiind un adevăr, nu doar un slogan electoral, a mai spus Năstase.

La rândul său, vicepreședintele formațiunii, Alexandru Slusari a menționat că PPDA va iniția un program național de salvare a satelor și susținere a agriculturii.

(Alexandru Slusari, vice-președinte al PPDA)

„În patru ani toate localitățile vor fi asigurate cu gazoducte, apeducte, iluminat public, gestionarea deșeurilor. PPDA este un partid al fermierilor și al țăranilor. Vom implementa o strategie complexă de dezvoltare a agriculturii: finanțarea, irigarea, protejarea.”

Pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Partidul Platforma Demnitate și Adevăr a desemnat 101 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Moldovei.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata