Victoria Furtună, procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție, anunță că și-a depus demisia pe 11 martie, după ce ar fi fost declarată de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) „o amenințare la adresa securității naționale”. Furtună, care și-a încheiat astăzi prin demisia sa cariera de 18 ani în procuratură, susține că SIS i-a fi înaintat oficial învinuirea după ce ar fi inițiat, pe 11 ianuarie, curent, un dosar care ar demonstra că instituții publice ale statului ar fi fabricat și ar fi diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării, scrie NewsMaker.
„De curând am aflat că, reprezint o amenințare la adresa securității naționale a Moldovei. Aceasta nu a fost o calomnie goală din partea politicienilor care se aruncă cu slogane pe care nici ei înșiși nu înțeleg ce spun. Aceasta învinuire a fost poziția oficială a SIS. Nu sunt acuzata de spionaj, omor sau orice alte acțiuni criminale. Am fost declarată „o amenințare la adresa securității naționale” doar pentru a-mi limita accesul la dosarul inițiat de către mine la 11.01.2024, în care am început investigație aferent acțiunilor ilegale a unui grup de persoane, care fac dezmăț în sistemul judecătoresc al Republicii Moldova”, anunță Victoria Furtună.
Furtună susține că ar fi descoperit, în timpul anchetei inițiate, că instituțiile publice ale statului „au fabricat și au diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării”. Potrivit ei, „în ciuda absenței faptelor descrise în notele SIS și CNA”, informațiile „denaturate” ar fi fost folosite de autorități ca bază pentru a refuza numirea și promovarea unor astfel de judecători.
„Evident, SIS și Aparatul Președintelui au lucrat în tandem. Înțeleg, când SIS susține că reprezint o amenințare la adresa securității naționale, înseamnă o amenințare pentru ei înșiși și pentru cei ce au organizat această schemă. Ei realizează, diseminarea unui asemenea arbitrariu, a unor astfel de ilegalități va duce la faptul că Moldova nu numai că nu va fi acceptată în UE, ci poate chiar să fie oprită de la intrarea în ONU. (…) Știu cine, când și în ce împrejurări a luat aceste decizii cu privire intimidarea judecătorilor. Sunteți speriați? Sunteți nervoși? Vă înțeleg, aveți de ce. Acesta este doar începutul”, a mai declarat Furtună.
Procuroarea anticorupție a anunțat că va susține vineri, 15 martie, o conferință de presă, la care va oferi mai multe detalii. În final, ea le-a mulțumit colegilor pentru susținerea și încrederea acordată în cei 18 ani de activitate.