Le ademenea cu diferite cadouri, pentru a săvârși acțiuni cu caracter sexual sau le ademenea să întrețină raporturi sexuale cu ele. Un bărbat din Taraclia a fost condamnat la opt ani de închisoare de tip semiînchis, după ce, în perioada anilor 2019-2022, a săvârși acțiuni cu caracter sexual sau le ademenea să întreținea raporturi sexuale cu ele, care nu împliniseră nici măcar 16 ani.
Mai mult decât atât, una dintre victima era chiar fiica vitregă a individului. Bărbatul a fost reținut chiar în sala de judecată, însă sentința nu este definitivă și poate fi atacată.
Potrivit informațiilor, condamnatul încerca să convingă victimele în schimbul banilor sau cadourilor, de genul telefoanelor mobile și tabletelor, spunându-le că această „practică” este una obișnuită pentru fetele de vârsta lor. Totodată, acesta găsea pe internet diferite clipuri video cu conținut pornografic și le sugera victimelor sale că ar trebui să le reproducă în viața reală.
Individul telefona victimele când ele erau singure sau când părinții nu erau acasă. Din păcate, în momentul de față, cele două minore se află la reabilitare psihologică, iar acest proces va fi unul de durată.
În această ordine de idei, atenționăm părinții despre riscurile în care poți fi atrași pe rețelele sociale. În cazul în care ați observat că al DVS. copil ar putea fi ademenit într-o capcană, apelați imediat la poliție!