Vreme instabilă atmosferic. Prognoza meteo pentru ziua de miercuri

Săptămâna continuă cu vreme instabilă, iar miercuri, informează Serviciul hidrometeorologic de Stat, sunt așteptate alte ploi, precum și vânt puternic. Mai exact, în următoarele 24 de ore, cerul va fi înnorat, iar pe întreg teritoriul țării vor cădea cantități mari de precipitații.

Totodată, și vântul va bate mai tare, în rafale ce vor depăși 20 de m/s. În aceste condiții, valorile termice vor coborî câteva grade.

Astfel, potrivit sinopticienilor, mâine, maxima resimțită, la Nord, va urca până la +10 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală, temperatura aerului va atinge +12 grade Celsius, iar în partea de Sud a țării se va situa în jurul valorii de +14 grade.

Noaptea, minima va oscila între +5 și +9 grade Celsius.

În zile următoare, vremea nu va suferi mari schimbări, ceea ce înseamnă că va rămâne instabilă, cu precipitații care vor cădea temporar, dar pe întreg teritoriul țării și cu valori termice care, ziua, nu vor urca mai sus de +15 grade. Vântul va bate moderat, cu posibile intensificări.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata