Zborurile spre și dinspre Israel vor fi sistate până în martie

Zborurile spre Israel vor fi sistate până pe 6 martie, informează Ambasada Republicii Moldova în Israel.

„Autorităţile israeliene au decis că Aeroportul Ben Gurion vă rămâne închis, iar zborurile către şi dinspre Israel vor fi sistate până la 6 martie 2021”, precizează Ambasada.

În acest context, Ambasada Republicii Moldova s-a adresat către autorităţile competente din Israel pentru organizarea, cu titlu de excepţie, a unui zbor charter, efectuat de către compania Air Moldova, pe ruta Tel Aviv-Chişinău, pe 23 februarie.

Decizia privind sistarea zborurilor din și spre Israel a intrat în vigoare pe 25 ianuarie, din cauza răspândirii noilor tulpini de COVID-19.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata