Antrenament, marca Serviciul Vamal al Moldovei

Circa 70 de ofițeri vamali de la nivel central și teritorial au participat la un șir de instruiri speciale de mânuire a armei de foc.

Astfel, timp de trei zile, funcționarii vamali și-au perfecționat abilitățile pentru efectuarea tragerii de precizie asupra țintelor de dimensiuni mici, aflate la o distanță de 25-30 de metri.

Exercițiile la care funcționarii vamali au mai fost instruiți de conducătorul de trageri și cu privire la măsurile de securitate în timpul mânuirii armei de foc au fost organizate la Clubul Sportiv al Armatei Naționale.

Menționăm că antrenamentele fac parte din programul de pregătire profesională a funcționarilor vamali și sunt organizate trimestrial, în conformitate cu Planul desfășurării procesului de instruire specială.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata