Bayern, calificare în stil de mare echipă

Bayern Munchen s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Germaniei, după ce trecut ușor, scor 6-0 de echipa de liga a treia, Paderborn.
Pe teren advers, liderul din Bundesliga a înscris de câte trei ori în ambele reprize. Coman a punctat primul, în minutul 19, iar până la pauză, Lewandowski și Kimmich și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor. Cu un rezultat ce le asigura, în mare parte, accederea în runda următoare, „Bavarezii” nu s-au oprit din a înscrie nici după reluare, când Tolisso și Robben, care a reușit o dublă în ultimile patru minute de joc, au stabilit rezultatul final.
În următoarea rundă a Cupei a acces, doar că mult mai greu, și Bayer Leverkusen, după ce a câștigat cu 4-2 în fața lui Werder Bremen, într-un meci ce a avut nevoie de timp suplimentar pentru a desema echipa învingătoare.
Cele 90 de minute te timp regulamentar s-au încheiat la egalitate, scor 2-2, după ce Brand, de două ori, pentru gazde și Kruse, din penalty, respectiv Johannson, pentru oaspeți, au trimis meciul în prelungiri. Aici, Bayer, prin golurile lui Bellarabi și Havertz a făcut diferența și s-a calificat în optimi.
Amintim că ediția trecută a Cupei Germaniei a fost câștigată de Borussia Dortmund.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata