Ceban: „În acest an, de Paștele Blajinilor, îi vom pomeni pe cei morți stând acasă”

În contextul prevenirii și combatarii cât mai eficiente a pandemiei de COVID-19, cel mai probabil, nici în acest an chișinăuienii nu vor avea acces în cimitire cu ocazia Paștelui Blajinilor. Cel puțin asta a declarat în ședința de astăzi a servicilor Primăriei Capitalei, edilul Ion Ceban, care, în acest sens, i-a îndemnat pe enoriași să se gândească la viitorul lor, pomenindu-i pe cei răposați de acasă.

„Cel mai probabil și în acest an vom rămâne să sărbătorim în cercuri restrânse, cu familia. Nu neapărat vom merge în cercuri mari și după miezul nopții nu ne vom afla pe străzi, iar de Paștele Blajinilor vom pomeni, și în acest an, pe cei răposați de în afara cimitirelor și de preferință acasă. Știu că este foarte dureros și că în ultimul an am pierdut mulți oameni dragi și apropiați, dar cel mai bine este ca astăzi să nu ne supunem riscului”.

Cu toate acestea, Ceban a menționat că o decizie finală referitoare la modul în care creștinii ortodocși vor sărbători Paștele în acest an urmează a fi luată în continuare.

Deocamdată, nici Comisia pentru Situații Excepționale, care a instituit Stare de Urgență pe întreg teritoriul întregii țări până pe 30 mai, nu s-a expus pe acest subiect.

Amintim că și în 2020, sărbătorile pascale s-au desfășurat în condiții pandemice. Astfel, de Paștele Blajinilor, cimitirele au fost închise, iar credincioșii și-au comemorat rudele într-un cerc restrâns.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata