Cehia: Zeci de angajați ai Ambasadei Rusiei au fost expulzați

Zeci de angajaţi ai Ambasadei Rusiei la Praga au părăsit teritoriul Cehiei. Aceştia au fost expulzaţi, fiind suspectaţi de implicare în exploziile de acum şapte ani, de la un depozit de muniţii din Vlahoviţe. Totodată, Cehia a cerut Rusiei să-şi reducă personalul ambasadei astfel încât numărul să fie egal cu cel al diplomaţilor cehi de la Moscova.

Astfel, doar şapte diplomaţi ruşi şi 25 de membri ai personalului tehnic şi administrativ se vor afla la Praga. Tensiunile dintre cele două ţări au izbucnit la mijlocul lunii aprilie, când Cehia a expulzat 18 diplomaţi ruşi suspectaţi de implicare în exploziile de acum şapte ani. Într-o conferinţă de presă comună, premierul ceh şi ministrul de Externe au declarat că diplomaţii ar lucra pentru serviciile secrete din Rusia.

Moscova a calificat acuzaţiile drept absurde şi a anunţat că va răspunde la fel. Totodată, Federaţia Rusă a pus Cehia pe lista statelor neprietenoase. Deflagraţiile de la depozitul de muniţii, aflat la aproape 300 de km de Praga, s-au soldat cu moartea a doi angajaţi.

 

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata