Clipă de neatenţie. Conducătorul unei mașini a părăsit teritoriul unei benzinării cu tot cu pistolul de la o coloană de distribuție în buşonul rezervorului de combustibil.
S-a întâmplat în dimineaţa zilei de astăzi în sectorul Buiucani, la staţia de alimentare din intersecţia străzii Liviu Deleanu cu şoseaua Balcani, potrivit autoblog.md.
O cameră de bord a surprins priveliştea, dar şi faptul cum un angajat al staţiei a alergat disperat după maşină în încercarea de a-l opri pe şofer.
Nici claxonul pe care l-a pus în funcțiune martorul ocular nu l-a auzit, însă peste câţiva zeci de metri a tras totuşi pe dreapta, cel mai probabil observând în oglindă obiectul străin şi dându-şi seama ce a făcut.