Chicu, despre majorarea tarifelor la gazele naturale: „Este o decizie ilegală”

„Este o încălcare grosolană a legislației țării și a bunului simț, deoarece deciziile acestei agenții au caracter de act normativ și nu pot fi aplicate retroactiv”, spune ex-premierul Ion Chicu, referindu-se la ultima majorare de preț la gaze pentru consumatorii finali – 15,18 lei, inclusiv TVA, aprobată de ANRE.

Potrivit acestuia, „există și precedent judiciar exact pe această speță din decembrie, 2019. Atunci, CSJ anula decizia ANRE (la solicitarea Moldovagaz, de altfel) de a stabili tarife la gaz cu efect retroactiv (mai mici, în acel caz). Ignorarea totală a legislației de către acoliții Maiei Sandu și acestei guvernări incompetente nu mai poate fi tolerată”.

Chicu a declarat „boicot total acestor tarife aprobate ilegal”.
„Vom achita volumul de gaze consumat în ianuarie la tariful vechi de 11,08. Oamenii nu trebuie să plătească pentru incompetența și corupția celor din PAS”,  a conchis Chicu.
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata