Ciocoi îi contrazice pe cei de la CEC: „Nu există limitare pentru a deschide orice număr de secții de vot în afara țării”

După ce mai mulți membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC) au declarat, în contextul solicitărilor de a fi majorat numărul secțiilor de vot în străinătate, că nu este clar dacă Guvernul are resursele financiare pentru a fi deschise mai multe secții în diasporă, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, susține că „nu există limite financiare pentru a deschide orice număr de secții de votare pe care le poate acoperi Ministerul de Externe prin resurse proprii logistice”, potrivit Ziarul de Gardă.

Prim-ministrul interimar menționează că nu este nevoie „de atât de mulți bani” pentru deschiderea secțiilor de vot peste hotare, întrucât întreaga activitate logistică pentru asigurarea deschiderii acestor secții de vot o preia Ministerul de Externe și nu este nevoie de finanțare adițională din partea CEC, iar astfel Comisia are misiunea de a achita doar plățile pentru membrii birourilor electorale din cadrul secțiilor de votare. În context, Ciocoi menționează că în urma apelului pe care l-a făcut el anterior către cetățenii R. Moldova din diasporă, mulți dintre ei și-au arătat disponibilitatea de a munci în calitate de membri ai birourilor electorale din cadrul secțiilor de votare de peste hotare fără a fi remunerați. Declarațiile au fost făcute de Aureliu Ciocoi miercuri, 9 iunie, în cadrul emisiunii Cutia neagră de la TV8.

„Bani pentru deschiderea secțiilor de vot peste hotare – nu este nevoie de atât de mulți, pentru că întreaga activitate logistică pentru asigurarea acestor secții de vot oricum o preia Ministerul de Externe și nu este nevoie de finanțare adițională din partea CEC. CEC achită doar plățile pentru membrii birourilor electorale din cadrul secțiilor de votare și dacă vă amintiți, am făcut un apel către diaspora noastră să examineze la modul serios posibilitatea angajării ca membri ai birourilor electorale pe principii benevole. Avem semnale că diaspora a reacționat pozitiv la aceste semnale, că există multă lume care ar fi de acord să lucreze fără a fi remunerată. Nu există limite financiare pentru a deschide orice număr de secții de votare pe care le poate acoperi Ministerul de Externe prin resurse proprii logistice. Rămâne de văzut exact de comun acord, poate ar fi nevoie de o ședință comună între Ministerul de Externe și CEC, ca să vedem realmente care este necesarul optim de secții de votare pentru cetățenii noștri care locuiesc în afara R. Moldova”, a declarat Aureliu Ciocoi.

În context, prim-ministrul interimar menționează că și-ar dori „o discuție mai deschisă” între Ministerul de Externe și membrii CEC pe marginea subiectului cu privire la numărul secțiilor de vot care urmează să fie deschise în străinătate pentru anticipatele din 11 iulie.

Ministerul de Externe spune foarte clar că în urma consultărilor pe care le-a purtat și cu misiunile diplomatice și cu organizațiile neguvernamentale din afară, cu reprezentanții diasporei, cu formatorii de opinie din diaspora noastră, am ajuns la concluzia că Ministerul de Externe consideră necesar de a menține cel puțin același număr de secții de votare care a existat la scrutinul prezidențial din noiembrie. Totodată noi am transmis ca anexă recomandările formulate de misiunile dimplomatice prin care se arăta foarte clar că există necesitatea majorării secțiilor de vot în localitățile unde s-au epuizat buletinele înainte de închiderea secțiilor.

Ar fi fost corect dacă s-ar fi analizat la rece situația. Totuși sperăm și noi la o cooperare mai strâns între Ministerul de Externe și Comisia Electorală Centrală în sensul identificării unei soluții amiabile în ceea ce privește numărul exact al secțiilor de votare. Eu aș pleda pentru o discuție mai deschisă, fie și într-un format mai închis, între membrii CEC și Ministerul de Externe, pentru a vedea de comun acord care este numărul realmente necesar inclusiv în condițiile precare financiare în care se află Guvernul la ora actuală”, a mai declarat premierul interimar.

Marți, 8 iunie, în timp ce mai mulți oameni protestau în fața CEC solicitând mai multe secții de vot peste hotare, membrii CEC au mărit numărul secțiilor de votare în străinătate de la 139 la 146 de secții de votare, adică cu 7 secții mai mult. Un proiect în acest sens a fost propus de membrul CEC Sergiu Gurduza.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata