Salariul pe care-l primește Aureliu Ciocoi în calitate de premier interimar

Premierul interimar al Cabinetului de miniștri aflat în demisie, ministru în exercițiu al Ministerului de Externe, Aureliu Cioicoi, susține că ridică un salariu lunar de 15 890 de lei de la Guvern. Declarația a fost făcută de Ciocoi miercuri seara, 9 iunie, în cadrul emisiunii Cutia neagră de la TV8, potrivit Ziarul de Gardă.

În anul 2020, premierul interimar al R. Moldova, Aureliu Ciocoi, a menționat că a ridicat un salariu de peste 108 mii de lei din funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), dar și peste 123 mii de lei din funcția de consilier al fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon, în domeniul politicii externe. Datele se conțin în declarația de avere și interese personale pentru anul 2020, depusă de Ciocoi la data de 30 martie curent.

Conform informațiilor din declarația de avere depusă recent, premierul interimar mai deține două terenuri, o casă de locuit moștenită, un apartament dobândit în 2003 și un Mercedes-Benz GLK 320 CDI, fabricat în 2009 și cumpărat în 2017 cu 7,5 mii de franci elvețieni, echivalentul a aproximativ 130 mii de lei. În instituții financiare din Germania și Moldova, familia Ciocoi păstrează 37 mii de euro, 41 de mii de USD și peste 55 de mii de lei.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata