Durleșteanu: „Avem o guvernare slabă, netransparentă, fără spirit de echipă”

„Avem o guvernare slabă, netransparentă, fără spirit de echipă”, susține Mariana Durleșteanu, președintele Partidului Legii și Dreptății, care critică guvernarea actuală pentru modul în care sunt cheltuiți banii publici sau, mai degrabă, cum sunt ascunse aceste cheltuieli, dar și creditele oferite de FMI și Uniunea Europeană.

Suntem în 14 decembrie 2021, dar nimic nu se aude despre ziua când va avea loc ședinta Consiliului de directori al FMI. Nu se cunoaște dacă prima tranșă de circa 80 mln. usd va intra în conturile BNM până la finele anului. Atunci când nu este o transparență clară din partea guvernării a conditionalităților din acordul cu FMI, înseamnă că există restanțe și derapaje.
Totodată, nu se aude nimic despre cele 600 mln. euro din cadrul programului „The next generation EU”, prezentat ca un succes personal al președintelui Sandu, deși acest program a fost aprobat de către Comisia Europeană în luna mai 2020. Deficitul bugetar in 2022 va fi acoperit și din surse externe, or, nu există o claritate nici la acest capitol. Cu regret, Partidul Acțiune și Solidaritate care a promis in campaniile electorale transparență fără precedent, ajungând la putere, s-a transformat într-o guvernare cu obiceiuri de a secretiza la maxim procesele instituționale, în special acele procese, decizii, acțiuni care țin de cheltuieli a banului public.
În prezent avem o guvernare slabă, netransparentă, fără spirit de echipă, fără strategie și viziune, cu ambiții, în mare parte, iraționale”, afirmă Durleșteanu
Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata