În sezonul estival vor fi organizate 100 de tabere pentru copii

În sezonul estival vor fi organizate circa 40 de tabere cu sejur continuu și 60 de tabere cu sejur de zi, de serviciile cărora vor beneficia aproximativ 40.000 de copii și adolescenți, informează Ministerul Educației.

Potrivit sursei citate, activitatea taberelor va începe în prima decadă a lunii iunie şi se va încheia pe 25 august.

Pentru a putea beneficia de un bilet într-o tabără, părinții se vor adresa autorităților publice locale de nivelul al doilea sau, după caz, instituțiilor de învățământ. Totodată, părinții trebuie să știe că, costurile estimative pentru o zi în taberele, finanțate din bugetul de stat, variază între 278 și 354 de lei, în timp ce în taberele sportive – circa 420 de lei.

Finanțarea taberelor se va efectua din bugetul de stat, din sumele plătite de părinţi şi din resursele alocate de agenții economici. În acest scop, din bugetul de stat vor fi alocate aproximativ 113.500 de lei. De asemenea, Guvernul va acoperi costul integral al 25% din numărul total de bilete, iar restul vor fi comercializate cu o reducere de 80%.

Lista taberelor de odihnă care vor activa la vară va fi publicată pe site-ul Ministerului Educaţiei la sfârșitul lunii mai.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata