Lavrov: „Suntem gata să rupem relațiile cu UE”

Moscova nu exclude întreruperea relațiilor cu Uniunea Europeană, a declarat ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov. Uniunea Europeană a început să impună sancțiuni din cauza situației legate de opozantul rus, Alexei Navalnîi, care a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. UE și SUA au criticat dur aceste acțiuni, însă Rusia le-a cerut ferm să nu se implice în afacerile lor interne.

„Plecăm de la faptul că suntem gata. În cazul în care vedem din nou, așa cum am simțit deja de mai multe ori, că sunt impuse sancțiuni în unele domenii care creează riscuri pentru economia noastră, inclusiv în cele mai sensibile zone. Nu vrem să ne izolăm de viața mondială, dar trebuie să fim pregătiți pentru asta. Dacă vrei pace, pregătește-te de război” .

La începutul lunii februarie, reprezentantul UE pentru afaceri externe, Josep Borrell, a venit la Moscova. În cadrul unei întâlniri cu Lavrov, Ministerul de Externe a anunțat expulzarea a trei diplomați europeni, care au fost acuzați de participarea la proteste în sprijinul lui Alexei Navalnîi. Același lucru l-au făcut și câteva state europene, care, la rândul lor, au declarat persona non-grata mai mulți dimplomați ruși.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata