Leul moldovenesc scade puțin față de moneda unică europeană, dar crește în raport cu dolarul american.
Așadar, pentru 14 iulie, BNM a stabilit un curs de 19,40 lei pentru un euro, adică va fi cu 1 ban mai mult decât astăzi.
Un dolar american va costa marți 17,12 lei și va scădea cu 4 bani în raport cu prețul stabilit pentru luni.
Astăzi, băncile comerciale cumpărau 100 de dolari în medie cu 1.695 de lei și-i vindeau cu 1.720 de lei. Iar 100 de euro erau cumpărați de bănci cu 1.910 de lei și erau vânduți cu 1.945 de lei.