Marea Britanie amână cu patru săptămâni ridicarea ultimelor restricții, din cauza multiplicării cazurilor noi de infecție

Regatul Unit amână ieșirea finală din izolare cu patru săptămâni. Varianta Delta a coronavirusului face ravagii și se extinde acum mai repede decât al treilea val care fusese prevăzut încă din februarie.

Boris Johnson a spus că, dacă guvernul va ridica restricțiile pe 21 iunie, așa cum era planificat inițial, ar putea exista alte mii de decese.

(Boris Johnson, premierul britanic)

„Vedem că cazurile cresc cu aproximativ 64% pe săptămână, iar în cele mai afectate zone se dublează în fiecare săptămână. Iar numărul mediu de persoane internate în spital în Anglia a crescut cu 50% săptămânal și 61% în nord-vest, ceea ce ar putea anunța restul, deoarece știm logica neobosită a creșterii exponențiale”.

Planul este acum de a vaccina toți adulții chiar mai repede decât înainte.

Mai contagioasă decât varianta Alpha, varianta Delta a Covid-19 este acum dominantă în Regatul Unit, țara cea mai afectată în Europa de pandemie, cu aproape 128.000 de decese. În prezent, aproape 80% dintre adulți au primit o doză de vaccin în Marea Britanie și doar 57% au primit două doze.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata