Naționala de fotbal a Moldovei are un nou antrenor

Oficial. Tehnicianul italian, Reborto Bordin este noul selecționer al naționalei de fotbal a Moldovei. O decizie în acest sens a fost luată, cu unanimitate de voturi, în ședința de astăzi a Federaţiei Moldovenești de Fotbal.

În vârstă de 56 de ani, acesta va pregăti Echipa Țării până la finalul ciclului preliminar 2021.

Astfel, debutul lui Roberto Bordin pe banca Moldovei va avea loc pe 25 martie contra selecționatei din Insulele Feroe, programat să se dispute pe stadionul Zimbru, în primul meci din cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Qatar, ediția 2022, unde naționala noastră le va mai avea ca adversare pe Danemarca, Austria, Scoția și Israel.

De menționat că lui Bordin, fotbalul nostru îi este cunoscut. Or, în perioada 2016-2018, acesta a fost în fruntea staff-ului tehnic al lui Sheriff Tiraspol, după care a plecat la Neftci Baku.

Anterior, „Tricolorii” au mai fost pregătită de 13 antrenori, inclusiv șapte tehnicieni străini.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata