Persoanele fizice rezidente și cele nerezidente, care au introdus sau care vor aduce în Moldova un mijloc de transport declarat prin acțiune, adică cu numere străine, vor fi obligate să respecte un șir de reglementări legale, atenționează Serviciul Vamal.
Mai exact, începând cu 1 ianuarie 2021, este interzisă vânzarea mijlocului de transport declarat prin acțiune pe teritoriul țării noastre, donarea acestuia, transmiterea prin moștenire, oferirea spre închiriere/subînchiriere, darea în comodat, gajarea sau punerea la dispoziția unei alte persoane.
Aceste acțiuni pot fi realizate doar cu acordul organului vamal, după achitarea drepturilor de import. Nerespectarea acestor condiții se sancționează!
De asemenea, în cazul în care mijlocul de transport nu a fost scos de pe teritoriul Moldovei în termenul stabilit de legislație, iar acesta nu mai există, organul vamal va încasa drepturile de import.