Panathinaikos, învingătoare în derby-ul cu Olympiacos

Panathinaikos Atena a câștigat derby-ul cu Olympiacos Pireu, din sezonul regulat al campionatului Greciei, scor 68-61.
Jocul a demarat excelent pentru gruparea din portul Pireu. Aceasta a impus ritmul și a jucat mai bine la ambele panouri, lucru ce i-a permis să se desprindă la 20-11, în primele zece minute de joc. Lucrurile s-au schimbat radical în continuare, când Olympiacos a fost limitată la doar 29 de puncta marcate în ultimele 20 de minute de joc, timp în care adversara sa a punctat de 38 de ori.
Așadar, după prima etapă din retur, Panathinaikos are 14-0, la general, și este lider autoritar al campionatului elen. În schimb, Olympiacos parcurge unul dintre cele mai modeste sezoane din istoria recentă. Această grupare a ajuns la 10-4 și se situează pe locul al doilea în clasamentul general.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata