Președintele Germaniei: „Doamna președinte Maia Sandu ne-a impresionat cu programul de reforme pe care ni l-a prezentat”

„Sperăm că, după alegerile parlamentare, să ne apropiem și mai mult. Cursul pe care l-ați ales înseamnă o și mai mare apropiere dintre cele două state”, a declarat Steinmeier, președintele Germaniei, în cadrul unei conferințe de presă susținută alături de președintele Maia Sandu, aflată într-o vizită de două zile în Germania.

„Mulți actori politici au lipsă de respect față de Constituție. Sper ca alegerile parlamentare să creeze claritate și să netezească calea în acest sens. Avem multe de făcut. Doamna președinte ne-a impresionat cu programul de reforme pe care ni l-a prezentat”, a mai adăugat acesta.

„Apreciem enorm acest gest enorm de prietenie și solidarate. Avem o agendă robustă. Îmi doresc consolidarea și valorificarea acestor relații bilaterale. Vă mulțumesc că ne sunteți alături, mai ales acum, în timp de pandeme. Eu am mers în alegerile prezidențiale cu un mesaj de luptă contra corupției și reformă a justiției. Oamenii vor curățarea acestui sistem de corupție”, a declarat, la rândul său, Maia Sandu.

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata