Prețul la motorină trece pragul de 26 de lei. Cât va costa mâine un litru de benzină

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează printr-un comunicat de presă că constată o creștere bruscă a cotațiilor Platts pentru benzină și motorină, care a început cu o zi înainte de reuniunea de la Viena a reprezentanților țărilor OPEC+, în cadrul căreia urma să se decidă asupra reducerii producției globale de petrol.

Potrivit ANRE, decizia OPEC+ care a urmat, de a reduce producția de petrol cu 2 milioane de barili/zi, a avut drept efect o creștere imediată a prețurilor la petrol, care au atins cel mai înalt nivel din ultimele 3 săptămâni, marca Brent ajungând să fie tranzacționată la 93,37 $/baril.

Doar în cadrul ultimelor două sesiuni, cotațiile Platts la motorină au crescut cu circa 150 $/tona, iar la benzină cu circa 50 $/tona.

În total, în intervalul ultimelor 14 zile utilizat de către ANRE la calcularea prețurilor maximale, cotațiile s-au majorat cu 14,5 % la motorină și cu 9% la benzină.

Având în vedere faptul că Republica Moldova nu are o producție proprie și importă 100% din necesarul de produse petroliere din afara țării, fluctuațiile la bursele internaționale se reflectă inevitabil și la nivelul prețurilor la pompă pentru consumatorii finali.

Prin urmare, pentru ziua de 07.10.2022, prețurile maximale de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard sunt stabilite la nivelul de:
24,43 lei/litru – pentru benzina COR 95 (+ 16 bani);
26,06 lei/litru – pentru motorina standard (+ 35 bani).

„ANRE continuă să urmărească îndeaproape evoluțiile la bursele petroliere internaționale și vine să asigure consumatorii că actualul mecanism, fiind unul extrem de transparent și care asigură o corectitudine maximă la formarea prețurilor pentru produsele petroliere, va reacționa prompt în direcția scăderii prețurilor când cotațiile Platts vor urma o curbă descendentă, așa cum s-a întâmplat pe parcursul lunilor precedente.”, se mai arată în comunicatul ANRE.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata