Raze de speranță în Rusia și Ucraina. Număr mai mic de cazuri

Ucraina și Rusia înregistrează o scădere ușoară a numărului de contaminări zilnice, comparativ cu ultimele săptămâni. Astfel, țara vecină a raportat peste 4.300 de noi cazuri de infectare, în timp ce numărul celor tratați, tot în ultimele 24 de ore, a fost de aproape 5.000 de persoane. În același timp, alte 68 de persoane au decedat, ducând numărul total la aproape 20.000 de cazuri.

Țara vecină a raportat, de la începutul pandemiei, peste 1,1 milioane de cazuri cu virusul Covid-19, cu aproape 800.000 dintre ele tratate.

La Moscova, autoritățile au detectat aproape 23.000 de cazuri noi, în scădere față de ziua precedentă. Totodată, alte peste 24.000 de persoane s-au tratat în ultimele 24 de ore.

Medicii ruși au prezis o scădere a valului actual al epidemiei din Rusia la începutul primăverii. Ei cred că astfel de rate de incidență, ca în toamnă și decembrie, nu vor fi până la sfârșitul pandemiei.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata