Și cei de la Platforma DA spun că Legea cu privire la bugetul pentru 2022 este neconstituțională

Deși se scuză că sărăcia în care se află majoritatea moldovenilor ar fi provocată de-o criză economică, deputații din majoritatea parlamentară ne-au redemonstrat în ultimele zile contrariu, cireașa de pe tort fiind – amendamentul prin care salariile judecătorilor de la Curtea Constituțională au fost dublate. Nemulțumirea îi aparține de această dată lui Vasile Năstase, care, în cadrul unei ieșiri la presă, a mai precizat că deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au votat o lege care mai este și neconstituțională.

 (Vasile Năstase, membru PPDA)

„Dacă nu există avizul Guvernului, prin urmare Parlamentul nu avea cum să voteze acest produs legislativ al Olesei Stamate și noi îl considerăm anticonstituțional. Vom vedea, pentru că am înțeles că unii deputați se vor adresa la CC, vom vedea dacă judecătorii de acolo vor adopta soluția morală.”

În context, fostul deputat PPDA i-a îndemnat pe cei din PAS să revină la Proiectul Platformei, care prevedea stabilirea unui echilibru între salarii.

(Vasile Năstase, membru PPDA)

„Acel Proiect de lege a fost votat în primă lectură. Nu există niciun impediment pentru ca el să fie votat și în lectura a doua, astfel încât să avem decalaj mult, mult mic între salariile de bază și salariile acestor demnitari.”

Din păcate, PAS continuă să calce strâmb și când vine vorba de numirea persoanelor în funcții, mecanismul aplicat de ei – cumătrismul, fiind tot mai vizibil, a mai atenționat Năstase.

(Vasile Năstase, membru PPDA)

„Noi am crezut că odată cu trecerea în istorie a erei Plahotniuc se vor schimba lucrurile și din acest punct de vedere, că nu vom mai promova pe criteriul de cumătrism, politic, dar din păcate vedem că practic la toate instituțiile statului sunt promovați oamenii aceluiași partid care se află la guvernare.”

Amintim că, în legătură cu dublarea salariilor judecătorilor Înaltei Curți, cei din Partidul Acțiune și Solidaritate și-au justificat mutarea prin faptul că această instituție trebuie să fie întărită cât mai mult posibil.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata