Socialiștii îi acuză de „victimizare” și bombe mediatice pe cei din PAS. Cei de la PSRM spun că și sediul lor a fost verificat de polițiști

„Cu referire la speculațiile apărute în presă despre un pretins control al oficiilor unor partide de către poliție. Precizăm că și la oficiile teritoriale ale PSRM au fost în vizită reprezentanți ai MAI, cum o fac periodic, pentru a se documenta dacă totul este în regulă din punct de vedere al cerințelor de securitate. Vizitele au fost de informare și, nicidecum n-au avut caracter de control sau presiune, cum au încercat unii să speculeze”, se arată într-un comunicat de presă, după ce, ieri, cei de la PAS au acuzat Ministerul de Interne de implicare în bătălia politică, după o vizită inopinată a oamenilor legii la sediul PAS.

„Regretăm că unii politicieni se dau în spectacole și lansează falsuri evidente, pe care le transformă în “bombe mediatice” cu scop de a se victimiza în alegeri. Înclinăm să credem că și lor li s-a explicat foarte clar scopul vizitei oamenilor legii, iar ce a urmat se poate încadra exclusiv în campania de manipulare pe care acești politicieni o practică mereu”, se arată în comunicatul emis de PSRM.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata