Andrei Spînu, ministrul al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, pleacă astăzi în Polonia pentru două zile pentru a discuta posibilitatea aprovizionării Republicii Moldova cu gaz natural.
În cadrul Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale a fost anunțată stare de alertă în ceea ce privește sectorul de gaze naturale. „Anunțăm stare de alertă pentru a preveni declanșarea unei situații de urgență și pentru a fi pregătiți de orice scenariu. Instituțiile responsabile trebuie să poată întreprinde măsuri concrete de protejare a cetățenilor și a securității energetice a țării”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă, după încheierea ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale, Andrei Spînu, ministrul infrastructurii și dezvoltării regionale, citat de IPN. Demnitarul a precizat că a avut o discuție cu conducătorii responsabili de sectorul energetic – Moldovagaz, Termoelectrica, CET-urile, Moldelectrica, Energocom – pentru a stabili pașii de urmat. În ședința de astăzi a Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale au fost examinate mai multe măsuri de protecție a consumatorilor, precum și de asigurare a aprovizionării cu gaze a Republicii Moldova.
Andrei Spînu a menționat că actuala criză energetică, legată de livrarea gazelor, se manifestă în toată lumea. „Este o situație care nu s-a mai întâmplat în ultimii zeci de ani”. „Situația legată de livrarea gazelor și prețul gazelor la nivel global cunosc evoluții fără precedent, cu impact major asupra tuturor actorilor, care fac parte din acest lanț: autorități, distribuitori, furnizori de gaze și în mod special – consumatori. Sunt dificultăți peste tot în ce privește livrarea gazelor și prețul acestora, care a ajuns la un nivel foarte mare pe piețele internaționale”, a subliniat ministrul.