VIDEO//Igor Dodon afirmă că Maia Sandu ar putea amâna alegerile anticipate

Liderul socialiștilor Igor Dodon susține că este pregătit de alegerile anticipate programate pentru 11 iulie, cu care s-a conformat, dar nu este sigur că scrutinul se va desfășura atunci, în condițiile în care prognozează o agravare a situației pandemice.

El a spus, în cadrul emisiunii sale, că Sandu va iniția din nou stabilirea stării de urgență în luna iunie”, în condițiile în care ea, afirmă Dodon, cunoaște „prognozele OMS”.

Igor Dodon, liderul PSRM

„Cel mai probabil, la sfârșitul lui mai-începutul lui iunie, vom ajunge la 1500-2000 de cazuri de infectări pe zi și numărul de decese va crește dublu sau triplu față de 20-25, acum. În aceste condiții, va fi necesar de implicat cu acțiuni mai stringente de susținere a populației. Parlamentul nu poate pentru că e dizolvat, Guvernul nu poate. În aceste condiții, Maia Sandu va ajunge la situația când, în luna iunie, va veni, cel mai probabil, cu inițiativa de stabilire a stării de urgență în Republica Moldova, sub presiunea societății și în cazul acesta se vor amâna alegerile parlamentare anticipate”.

El a insistat că o perioadă mai potrivită pentru desfășurarea scrutinului anticipat ar fi fost luna august sau începutul lunii septembrie.

Urmărește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata