Categorie de navigare
STIRI
Durleșteanu: „Cele 600 de mil euro au fost alocate de UE în noiembrie. Nu e meritul actualului…
Acest ajutor face parte din programul „Next Generation EU”, care s-a demarat în 2020 și se va prelungi până în 2027. Este un proiect de ajutor pentru mai multe țări din Europa, iar Republica Moldova este cea mai săracă., acest fapt…
MiniFotbal: Volta, RED DEVILS ȘI Tehmet, luptă pentru PLAY-OFF
Volta, Red Devils și TehMet se bat pentru un loc în play-off în Seriei Naționale a Campionatului Moldovei la minifotbal, MF Series, disputat sub egida Federației Sportive Naționale de Minifotbal. În cadrul etapei a XIII-a s-a făcut remarcat…
Socialiștii îi acuză de „victimizare” și bombe mediatice pe cei din PAS. Cei de la PSRM spun că și…
„Cu referire la speculațiile apărute în presă despre un pretins control al oficiilor unor partide de către poliție. Precizăm că și la oficiile teritoriale ale PSRM au fost în vizită reprezentanți ai MAI, cum o fac periodic, pentru a se…
VIDEO// Salvată pe ultima sută de metri. O tânără de 20 de ani, cu plămânii afectați 100%, a născut…
O tânără de 20 de ani, însărcinată în 29 de săptămâni, a reușit să fie salvată. Aceasta a fost internată în stare critică la Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga”. Potrivit medicilor, plămânii pacientei au fost afectați în proporție…
VIDEO//O nouă monedă de 10 lei, emisă de BNM. Cum arată
Banca Națională a Moldovei pune, de astăzi, în circulație pe teritoriul Republicii Moldova, ca mijloc de plată și în scop numismatic, o monedă metalică de circulație cu caracter comemorativ cu valoarea nominală de 10 lei, cu ocazia…
VIDEO//Oficial UE, despre cele 600 de milioane de euro acordate Moldovei: „Este rezultatul vizitei…
Directorul general-adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere, Katarína Mathernová, a declarat că UE a acordat cele 600 de milioane de euro, pe o perioadă de trei ani, Moldovei ca urmare a vizitei inspirate a Maiei…
Belarus: Protasevici ar fi pledat vinovat. Tatăl acestuia: „Este rezultatul torturii la care a fost…
Postul de televiziune de stat belarus a publicat un interviu cu jurnalistul de opoziție Roman Protasevici, în care fondatorul canalului de telegramă Nexta a declarat că a pledat vinovat pentru organizarea și pregătirea acțiunilor care…
FOTO//Autocarele care vor transporta elevii la BAC vor fi verificate de polițiști
Autocarele care vor transporta elevii să susțină examenele de bacalaureat, au fost verificate de polițiști.
Potrivit reprezentanților INSP, au fost efectuate peste 41 de controale înainte de ieşire la rută, cu inspectarea tehnică și…
Maia Sandu: „Evoluția prețurilor la carburanți este o înțelegere de cartel între petroliști”
Președinta Maia Sandu acuză Consiliul Concurenței de inacțiune în legătură cu majorările prețurilor la carburanți, pe care le consideră a fi rezultatul unei înțelegeri de cartel între petroliști, notează IPN.„Evoluția prețurilor este o…
VIDEO//O autocisternă a luat foc pe un drum național din România. Șoferul, un moldovean, a fost…
Un accident grav a avut loc ieri după-amiază în județul Brăila din România, acolo unde o cisternă s-a răsturnat și a luat foc. Evenimentul nu s-a soldat cu victime.Potrivit autorităților locale, incendiul a fost anunțat de participanții…
