Categorie de navigare

SOCIAL

Șofer prins beat la volan pentru a treia oară

Și-a pus propria viață, dar și a celor din jur într-un mare pericol, urcându-se de mai multe ori beat la volan. Vorbim despre un tânăr de 24 de ani, din Strășeni, care a ajuns pe mâna oamenilor legii, cei din urmă, somându-l să oprească…

Minorii, tot mai predispuși la furt

Alți patru minori, de această dată cu vârstele cuprinse între 14 și 16 ani, au fost prinși de către oamenii legii, fiind suspectați pentru că ar fi furat mai multe bunuri materiale dintr-o mașină.Potrivit oamenilor legii, suspecții,…

Profesorii vor primi adaos la salarii

Este oficial. Cadrele didactice care vor avea ore suplimentare provocate de pandemia de COVID-19 vor primi adaos la salariu.Astfel, conform rectificărilor bugetare, aprobate astăzi de Comisia parlamentară economie, buget și finanțe…

Centrul de Apel pentru prezidențiale, lansat

Centrul de Instruire Continuă în Domeniul Electoral de comun cu Comisia Electorală Centrală au lansat astăzi Centrul de Apel pentru Alegerile Prezidențiale din 1 noiembrie.Pe scurt, apelând la numărul afișat pe ecran, cetățenii pot afla…

Accident grav în apropiere de satul Rusca

O persoană a decedat, iar alta a fost rănită în urma unui grav accident rutier produs astă-noapte în apropiere de satul Rusca, în raionul Hâncești. Potrivit informațiilor, totul s-ar fi întâmplat după ce șoferul automobilului, un bărbat în…

Doi moldoveni, reținuți pentru contrabandă

Doi bărbați, cu vârsta de 23, respectiv 30 de ani, au fost reținuți de către vameșii de la Leușeni, după ce în podeaua dublă a autovehicului, cu care cei doi se deplasau spre Italia, au fost găsit sute de mii de comprimate și fiole cu…

Nicolae Furtună a demisionat

Și totuși, declarațiile controversate făcute de Nicolae Furtună luni seara în cadrul unei emisiuni de la TVR i-au fost fatale.Criticat dur atât de societatea civilă, cât și de întreaga clasă politică, Furtună a fost nevoit în cele din…